Dosarul „trafic de influență la Palatul Victoria”. Ponta: „Săracu” Duicu n-a prea tăiat și spânzurat. A fost el tăiat și spânzurat”

Dosarul „trafic de influență la Palatul Victoria. Ponta: „Săracu'' Duicu n-a prea tăiat și spânzurat. A fost el tăiat și spânzurat
Publicat: 07/07/2014, 23:09
Actualizat: 19/03/2015, 08:48

Premierul Victor Ponta neagă ferm că președintele CJ Mehedinți, Adrian Duicu, și șeful Poliției Române, Petre Tobă, ar fi avut la Guvern o întâlnire pe care să o fi intermediat și pune din nou sub semnul întrebării referatul procurorilor DNA din dosarul lui Duicu care susțin că traficul de influență s-a făcut în anticamera cabinetului său.

Dacă inițial a susținut că „nu crede” că a avut loc episodul datat de procurorii DNA pentru 13 iunie 2013 și localizat la cabinetu, iar ulterior l-a negat fără alte explicații, într-un interviu acordat astăzi B1, prim-ministrul l-a comentat, punând la îndoială veridicitatea spuselor lui Duicu atunci când a fost interceptat, precum și concluziile procurorilor.

Ziua întâlnirii Tobă – Duicu. Ponta: „Nici nu am fost la Guvern”

„Nici nu am fost (la Guvern, n.red.)”, a spus în primă instanță Ponta, întărind informațiile scurse din declarația de martor a șefului Poliției Române care ar fi susținut la DNA că întâlnirea cu Duicu nu a avut loc în biroul premierului, ci pe holurile Guvernului.

În opinia lui Victor Ponta, această declarație, ca și cea a șefului Cancelariei sale, Vlad Stoica, i-ar fi lămurit pe procurori, subiectul fiind în acest moment „închis”. „S-au lămurit pentru procurori lucrurile. N-or să se lămurească pentru cei din presă care, sigur, nu vor să mă asculte. Domnul Petre Tobă, domnul Stoica, șeful Cancelariei, au fost la DNA, au declarat sub imperiul legii foarte clar că nu a existat acel lucru. Era o declarație la telefon a domnului Duicu care putea să fie cu dumneaoastră la o cafea aicea la hotel și să spună «Domle, sunt la Băsescu în birou» sau «Sunt la Ponta». Și eu pot să sun acuma și să spun că sunt la New York. Deci au fost verificați, au dat declarații de martor și lucrurile din punctul ăsta de vedere s-au închis. N-a fost nimeni la mine în birou. Nu nimeni, aș minți să spun. N-a fost domnul Duicu cu domnul Tobă”, a spus prim-ministrul.

Nici Petre Tobă, nici premierul nu au explicat însă până în acest moment cine l-a chemat pe șeful Poliției Române la sediul Guvernului în ziua respectivă și cu ce scop, acesta subordonându-i-se ierarhic doar ministrului de Interne și, implicit, șefului Guvernului.

Potrivit agendei publice a premierului, disponibilă pe site-ul Guvernului, Victor Ponta nu a avut pe 13 iunie 2013 nicio întâlnire oficială, dar nici nu a menționat vreodată că ar fi lipsit din București.

„Pe doamna Ponea nu a găsit-o undeva într-un club sau într-un studio de televiziune”

Ca lider al PSD, Ponta s-a arătat însă din nou solidar cu colegul său de partid, menționând în interviu că nu înțelege eticheta de „baron” pusă șefilor din județe. „Săracu” Duicu n-a prea tăiat și a spânzurat. A fost el tăiat și spânzurat”, a tras concluzia premierul, evitând să se pronunțe însă ajupra justeții acestui act.

Pus însă în situația de a explica cum a fost posibil ca numele Elisabetei Ponea, procurorul pentru care Duicu venise să facă intervenții la Guvern, a ajuns pe masa CSM pe 4 septembrie 2013, așadar trei luni mai târziu, ca nominalizare pentru o funcție de șef de secție în DNA, așa cum președintele CJ Mehedinți se lăudase în interceptări că „rezolvase”, mai ales în condițiile în care ministrul Justiției, Robert Cazanciuc a susținut inițial că nu a făcut niciodată această propunere, premierul a susținut că ministrul „nu a mințit”.

„Nu. A spus adevărul”, a întărit Ponta, confirmând însă „o discuție” care a avut loc între Robert Cazanciuc și Elisabeta Ponea pentru în cadrul procesului de selecție. În varianta premierului „discuția” a făcut ca numele să aajungă la CSM, dar „verificările” să oprească procedura în așa fel încât nominalizarea lui Ponea să ofie oficializată ulterior prin trimiterea la Cotroceni, cum prevede legea.

„Domnul Cazanciuc, conform legii modificate de Monica Macovei, ca ministru al Justiției trebuie să propună persoane pentru funcțiile vacante. Pentru a propune persoane pentru funcțiile vacante, a avut discuții cu foarte mulți procurori. Doamna Ponea a fost de două ori procuror general al Curții de Apel Craiova, atenție, deci nu a găsit-o undeva într-un club sau într-un studio de televiziune. Procurorul general al Curții de Apel este imediat după Procurorul General al României din punct de vedere ierarhic. Și a avut o discuție cu doamna Ponea cum a avut cu încă 30 de magistrați, după care, în urma verificărilor, până la urmă a discuțiilor pe care le-a avut și cu membrii CSM, nu a dus mai departe procedura”.

În relatarea versiunii sale asupra nominalizării de etapă a Elisabetei Ponea, Victor Ponta nu a explicaat însă și de unde avea ministrul Cazanciuc CV-ul procurorului dorit de Duicu. În ultimul referat înaintat instanței pentru prelungirea arestului preventiv al lui Adrian Duicu, procurorii DNA, susțin, citând pasaje din interceptări, că acesta i-a trimis CV-ul Elisabetei Ponea lui Vlad Stoica (șeful Cancelariei Prim-Ministrului) prin Adrian Bădescu (consilier la Cancelaria Primului-Ministru și la PSD, un apropiat al lui Victor Ponta și lider al TSD Mehedinți), interesându-se ulterior dacă de la șeful Cancelariei a ajus la „șefu’ ăl mare”.

Cât despre faptul că în final Elisabeta Ponea nu s-a mai regăsit pe lista trimisă de la CSM la Președinție, pentru a se finaliza numirea, premierul spune că „nu înseamnă că e un lucru rău”. Mai mult, Victor Ponta împarte responsabilitatea promovării lui Ponea între Robert Cazanciuc și Cătălin Predoiu în timpul căruia a fost menținută șefă la Curtea de Apel Craiova. „Dar, atenție!, eu nu cred că dacă nu a propus-o până la urmă înseamnă că e un lucru de rău. Dacă doamna Ponea a fost propusă de două ori de foștii miniștri ai Justuiției – cred că Predoiu era – procuror general la Curtea de Apel Craiova – Curtea de Apel Craiova, ca și cauze, cred că-i a doua după București, cu un grad de infracționalitate în toată zona Olteniei foarte important – deci dacă a propus-o fostul ministru și dacă fostul CSM sau actualul CSM a admis-o de două ori ca procuror general al Curții de Apel Craiova mă gândesc că n-au greșit, nu? De ce domnul Cazanciuc n-a mai propus-o din cei 30? Probabil că asta a discutat la CSM”, a încheiat premierul.

Ce scriu procurorii DNA

â–º„La data de 13 iunie 2013, numitul Duicu Ioan-Adrian s-a deplasat la București, fără a fi însoțit însă de numitul Ponea Constantin Ștefan. Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ștefan, transmițându-i că la premier se află ministrul Afacerilor Interne. Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ștefan un SMS, transmițându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menținerea temporară a numitului Ponea Constantin Ștefan în funcția deținută și promovarea sa ulterioară în funcția de director adjunct al Direcției de Ordine Publică, solicitare cu care Tobă Petre s-a arătat de acord.

În împrejurările sus-descrise, numitul Duicu Ioan-Adrian, folosindu-se de autoritatea conferită de poziția sa din cadrul Partidului Social Democrat, a obținut folosul pe care îl promisese numitul Ponea Constantin Ștefan.

Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian l-a sunat pe Ponea Constantin Ștefan, comunicându-i rezultatul întâlnirii avute cu Tobă Petre: „Ție ți-a rezervat director adjunct la Ordine Publică și-l ține până de hotărăști tu să pleci și i-am spus: nu pleacă de aiciea… știa subiectul de ea, că vrea să vină la Parchetul General, că la DNA a avut o problemă și n-a pus-o acolo… deci absolut ok, o să urmeze treaba aia cât de curând; cealaltă zic; ceea ce te interesează cel mai mult”.

Așadar, numitul Duicu Ioan Adria i-a transmis numitului Ponea Constantin Ștefan că, în viitor, acesta va obține și folosul vizat pentru soția acestuia, respectiv ocuparea unei funcții de conducere din cadrul unei structuri din București. Cu privire la aceeași întâlnire, numitul Duicu Ioan Adrian i-a transmis numitului Dumitrescu Doru: „l-a chemat acolo șefu ăl mare, l-a chemat la Guvern, și a venit acolo. Ok”.

Ce spune Duicu

â–ºInterogat 10 luni mai târziu de procurori, în fața judecătorului, Duicu declară pe 3 aprilie 2014 că „discuția cu domnul Tobă a avut loc în sediul Guvernului, la șeful Cancelariei, domnul Vlad Stoica”. „M-am întâlnit cu chestorul Tobă în anticamera de la șeful Cancelariei și nu știu cine l-a chemat”, se eschivează liderul PSD Mehedinți. În fraza următoare se contrazice însă și îl exclude pe premierul Victor Ponta, cu toate că susținuse că nu știe cine a făcut convocarea: „Nu Primul Ministru l-a chemat pe Tobă și nu am spus niciodată acest lucru”, susține Duicu în declarația aflată la dosar. Întrebat totodată ce a dorit să spună prin „Mă duc la premier dimineață și o să-l pun și pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia”, Adrian Duicu a răspuns sec: „Nu știu ce am vrut să zic”.

Începând cu 4 aprilie Adrian Duicu este arestat preventiv pentru trafic de influență.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!